Nae Constantin acuză starea teribilă a gazonului pentru eșecul contra Chindiei: „Cu o suprafață bună altfel ar fi arătat formația noastră azi, Budescu ar fi fost titular”

Nae Constantin acuză starea teribilă a gazonului pentru eșecul contra Chindiei: „Cu o suprafață bună altfel ar fi arătat formația noastră azi, Budescu ar fi fost titular”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nae Constantin a oferit primele reacții după ce Petrolul Ploiești a pierdut partida de pe teren propriu cu Chindia Târgoviște, scor 1-2.

Nae Constantin acuză starea teribilă a gazonului pentru eșecul contra Chindiei: „Cu o suprafață bună altfel ar fi arătat formația noastră azi, Budescu ar fi fost titular”

„Lupii Galbeni” au deschis scorul prin Gicu Grozav din lovitură de la 11 metri, scor care a fost și la pauza meciului. În cea de-a doua repriză, echipa lui Toni Petrea a reușit să revină, datorită golurilor marcate de Cooper și Daniel Popa.

La finalul celor 90 de minute, Nae Constantin s-a arătat dezamăgit de rezultatul meciului, dar și de starea gazonului.

Din cauza vremii nefavorabile, meciul de pe „Ilie Oană” s-a jucat pe un teren execrabil, motiv pentru care tehnicianul prahovenilor a fost nevoit să facă schimbări în echipă.

Mai mult, Nae Constantin nu a vrut să discute despre plecarea lui Țicu în Belgia, însă a anunțat că Marian Huja va lipsi o perioadă îndelungată, din cauza unei accidentări la genunchi.

„Un meci de luptă, pot să spun că a fost și spectaculos cu ceva faze periculoase de poartă.

Din păcate nu am reușit să scoatem un rezultat bun, e dureros pentru că băieții au muncit, dar nu am avut șansa. Echipa în dezavantaj era obligată să forțeze, au forțat și ăsta e finalul.

Cu o suprafață bună altfel ar fi arătat formația noastră azi, Budescu ar fi fost titular. Budescu e un jucător de valoare și pe un teren bun poate să creeze mai mult pericol.

Nu există luptă pentru play-off, noi ne luptăm de la meci la meci. Trebuie să ne revenim repede pentru că meciurile trec și echipele din spate acumulează puncte.

Huja are probleme la genunchi și va lipsi o lungă perioadă. A plecat în Portugalia și așteaptă, lumea spune că ar trebui operat.

Nu știu să vă spun nimic (n.r. Valentin Țicu), orice jucător care ar pleca ne va fi greu, dar banii vor fi buni.

E greu să cred că își va reveni terenul cât de curând, dar trebuie să jucăm așa cu arată”, a spus Nae Constantin.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×